Galeria Foto Apasa aici pentru inregistrare  

Register Members List Search Today's Posts Mark Forums Read

  Home · Search · Register  

Home » Gallery » Calatorie « Previous image · Slide Show · Next image »

05_CV00
Calea Victoriei (5) – de la Palatul Regal la Piata Victoriei

Photo Details
Ion Tristoiu


Senior member
users gallery
Calea Victoriei (5) – de la Palatul Regal la Piata Victoriei



De aici incolo plimbarea pe Calea Victoriei devine ceva mai relaxata, desi, de cum iesim din Piata George Enescu, pe stanga, s-a consumat una dintre cele mai cumplite drame ale cutremurului din 1977. Aici, in locul Hotelului Bucuresti, actualmente Centre Ville, s-a aflat un imens complex de locuit, cunoscut de bucuresteni ca Blocul Nestor, deoarece, la parter se gasea una dintre cele mai bune cofetarii din oras, Cofetaria Nestor. Iata ce scrie Gelu Diaconu in ziarul Ring din nov. 2010: ”Cofetaria Nestor, rivala de moarte a Capsei. Finetea preparatelor devine marca inregistrata si la Nestor, care ajunge in scurt timp rivala Capsei, modelul absolut al cofetariilor de lux din epoca. De competitia dintre cele doua cofetarii profitau si cei cu mai putina dare de mana, la Capsa putandu-se cumpara cu un leu cinci prajituri, in timp ce la Nestor, cu aceeasi suma, se puteau lua sase. Dupa razboi, cofetaria Nestor a fost botezata de autoritatile comuniste Republicii, insa oamenii au ignorat acest lucru, continuand sa o numeasca asa cum o stiau inainte de nationalizare
Intersant este ca Blocul Nestor, in realitate se numea Blocul Mica, fusese supus unor ample renovari in anii 70, inginerii hotarand inlaturarea unor stalpi de sustinere, pentru a mari suprafata de expunere. Cutremurul din 4 martie 1977 a distrus Blocul Nestor aproape in totalitate, mai ales in partea dinspre Calea Victoriei, planseele cazand precum cartile de joc, unul peste altul.
Guvernul comunist nu a stat foarte mult pe ganduri, dupa curatarea zonei incepand sapatura pentru fundatiile a ceea ce urma sa devina Hotelul Bucuresti, primul hotel din centrul orasului care dispunea de piscina olimpica acoperita.



Vizavi de Hotelul Bucuresti, acum Centre Ville, si putin mai sus, pe partea dreapta a Caii Victoriei gasim silueta zvelta a Bisericii Albe. Lacasul de cult a fost ridicat in stilul traditional muntenesc de marele culcer Nicolae Trasnea, in anul 1827 pe temelia bisericii Negru Dirvas si a jupanesei Visa, construita in 1602. Biserica a fost renovata in 1873, prilej de a fi completata in interior, cu picturi de Nicolae Tattarescu.



Trebuie consemnat ca la aceasta biserica a fost, prin 1840, cataret Anton Pann, care a si locuit intr-o casa modesta din curtea bisericii. Tot in curtea bisericii se gasea si o cismea din caramida rosie, una dintre cele sapte surse de apa potabila de acum doua secole de pe vechiul Pod al Mogosoaiei.



Denumirea de Biserica Alba (ea mai este cunoscuta si sub denumirea de Biserica Visichii), vine de la faptul ca exteriorul biserii nu a fost zugravit niciodata, ramanand alb.
Putina arta urbana langa Biserica Alba, indeferent cu ce rezultat, este o bucurie pentru ochiul dornic si de altceva in afara de monotonia cladirilor.



Ne apropiem de intersectia cunoscuta pe timpuri de Macul Rosu. Inainte insa, descoperim al saselea pasaj al Caii Victoriei care face legatura cu strada Amzei, unde se afla, prin anii ’70 vestitul restaurant al fratilor Chivu, acum un stabiliment cu specific chinezesc.







Avansand pe Calea Victoriei spre Piata Victoriei, intalnim de o parte si de alta cateva blocuri masive, ridicate intre cele doua razboaie mondiale, apoi, la intersectia cu Calea Grivitei, pe stanga, mult retras fata de axul drumului intalnim Palatul Stirbei, o cladire cu o arhitectura deosebita, lasata in paragina in ultimele decenii.



Palatul a fost cladit dupa planurile arhitectului francez Michel Sanjouand, in anul 1837 la comanda lui Barbu Dimitrie Stirbei, care va ajunge pe tronul tarii la 1849. Stirbei era scolit pe la Paris, unde studiase dreptul. Domnia lui a fost marcata de cateva reforme importante dar si de dezvoltarea edilitara a orasului (Teatrul National, gradinile Cismigiu si Cotroceni etc.). Palatul a fost unul de protocol, aici desfasurandu-se mai multe baluri si petreceri galante.
In perioada comunista, cladirea a adapostit Muzeul de Arta populara, apoi Muzeul sticlei si portelanului.



Tot pe partea stanga, dupa intersectia cu Calea Grivitei, se gaseste Palatul Romanit care gazduieste Muzeul Colectiilor de Arta (dupa reorganizarea muzeului din Palatul Regal). Palatul sau Casa Romanit a fost construita din dorinta clucerului Constantin Ioan Faca, dar a fost terminata de vistiernicul Grigore Romanit, iar dupa moartea sa (1834), casa a fost inchiriata Cancelariei Domnesti. In 1936, statul cumpara vastul imobil instaland aici Ministerul Finantelor. In anul 1883, palatului i s-au adaugat doua noi aripi.



Intersectia Caii Victoriei cu cealalta cale, Calea Grivitei este interesanta din punct de vedere arhitectonic. Daca pe un colt avem Palatul Romanit, cladire din secolul al XIX-lea, peste drum intalnim una dintre cladirile futuristice ale Bucurestiului de la inceput de secol XX, Palatul C.A.M. (Casa Autonoma a Monopolurilor), ridicat intre 1936 si 1940 dupa planurile arhitectului Duiliu Marcu. Din pacate, o casa din secolul al XVIII-lea cu o impresionanta cupola, lipta de constructia avangardista al Palatlui C.A.M. a fost demolata imediat dupa razboi de catre autoritatile comuniste proaspat instalate la conducerea tarii.



Prin daramarea casei, frontul Caii Victoriei a fost stricat, fiind construit pe locul ramas gol un bloc saizecist oribil, cunoscut mai ales pentru statuia „Alergatorii”, opera a sculptorului A.Boucher. Blocul Macul Rosu se afla pe coltul Caii Victoriei cu strada Biserica Amzei, o zona in care era vazuta frumoasa Maria Mihaiescu, curtezana a inceputului de secol XX. Vopsita blonda si tunsa scurt, cu ochii verzi-albastri, femeia de un sarm aparte care a atras suspinele multor barbati celebri ai vremii: Nicolae Grigorescu, Octavian Goga si Regele Ferdinand. Regele Ferdinand a mers chiar mai departe si i-a daruit casa de la Piata Amzei care ii poarta numele si acum, iar regele Manuel al Portugaliei a cerut-o de sotie, insa femeia l-a refuzat, ramanand fidela iubirii vietii sale, doctorul Nicolae Minovici. Vorbim despre celebra Mita Biciclista, sau Mita Cotroceanca (aluzie la relatia pe care ar fi avut-o cu Regele Ferdinand), cunoscuta in folclorul urban ca femeia sportiva ce iesea la plimbare pe „biticlu”, dupa pranz, pe Calea Victoriei.
Trecem de intersectia Caii Victoriei cu Calea Grivitei, unde se afla un talmes-balmes de stiluri arhitectonice si cladiri din epoci diferite ce nu fac decat sa sublinieze eclectismul ce domneste in Bucuresti inca inainte de desemnarea orasului drept capitala a tarii.
Pe stanga Caii Victoriei, vizavi de Palatul C.A.M. intalnim Casa Monteoru, cunoscuta de bucuresteni drept Casa Scriitorilor. Se pare ca infatisarea actuala (jalnica la ora scrierii acestui comentariu), nu este si cea originala, casa fiind o extindere si o renovare, realizate la inceputul secolului XX, la una dintre proprietatile boierului Alecu Neculescu. Si aici vorbim despre un stil eclectic, dar de inspiratie franceza.






Ajungem imediat la intersectia vechiului „Pod al Mogosoaiei” si strada Dacia, intersectie creata in anii 80 prin demolarea unor case si largirea unei stadute inguste, frecventata mai ales de perechile ce ieseau seara tarziu de la spectacolele de varietati, pentru ca aici, pe dreapta se afla fosta cladire a Teatrului Constantin Tanase (a doua sala se afla langa Palatul Telefoanelor), si fostul sediu al Legatiei Germane, din perioada 1941-1944. Despre aceasta cladire remarcabila, si ea tot eclectica, nu exista prea multe informatii. Cunoscuta si drept Casa Cesianu (Costica Cesianu – diplomat roman), cladirea este proprietate a statului german si a fost retrocedata acestuia inca din 2006, dar si acum se afla in paragina, uratind fata Caii Victoriei.



Imediat si tot pe dreapta intalnim Biserica Sf.Nicolae Tabacu. Prima biserica, din lemn, a fost ridicata aici in secolul al XVII-lea, fiind renovata in 1710 de Dima Tabacu si zidita in piatra la 1864 de catre Stefan Burghi, Zoe, Elena Balaceanu si altii. Pictura interioara a fost realizata de pictorii Anton si Petru Serafim in anul 1900. Dupa cutremurul din 1940, turla mare s-a prabusit si nu s-a mai reconstruit, ramanand o baza mare patrata, peste care s-a montat un acoperis de protectie, in patru pante.



Vizavi de aceasta biserica, se afla un frumos parc cu castani, in care se afla Academia Romana. La 26 februarie 1896, Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice este autorizat sa cumpere pentru Academia Romana casele din Calea Victoriei nr. 137, proprietatea Minei Zaleski, si sa aloce suma de 220.000 lei pentru transformarile impuse de necesitatile specifice Academiei, cat si pentru ridicarea unei constructii destinata „a adaposti colectiile cele mai de seama ale Bibliotecii”.
La 7 mai 1896 se semneaza decretul prin care Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice cedeaza Academiei Romane „casele Stefan Bellu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele C. St. Cesianu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele M. St. Cesianu (din str. Sf. Voievozi), casele Zaleski (din Calea Victoriei si str. Sf. Voievozi) cu terenul lor”.



Celor trei corpuri vechi de cladiri li s-a adaugat intre 1936 si 1937 o noua constructie inspre capatul curtii din str. Sfintii Voievozi, care adaposteste si astazi uriasa biblioteca a celui mai important for stiintific si cultural al tarii. Dintre cele trei cladiri, cea mai mica, aflata chiar la intrare, in dreapta, cu birouri administrative, a fost demolata la largirea Bulevardului Dacia, in 1985. Tot pe latura Bd-lui Dacia s-a construit, dupa 1990, o noua aripa a Bibliotecii Academiei, structurata pe 6 nivele, dipunand de utilitati moderne de conservare a fondului de carte.





Pe partea dreapta, chiar vizavi de Academia Romana gasim un parc mic, linistit, cu alei serpuite, care s-a facut pe niste terenuri virane ocupate de casele Golescu si Slatineanu (fosta Burghi).
Imediat ce traversam strada Nicolae Iorga, adica tot pe dreapta, zarim impunatoarea cladire a Palatului Gradisteanu, care a apartinut politicianului si omului de litere Petre Gradisteanu, imobil somptuos construit in 1870, cu scari monumentale si lambriuri valoroase sculptate in lemn.



In continuare sunt cateva case vechi, din pacate aflate in avansata stare de degradare, pe care edilii nu dau doi bani pentru reabilitare: Casa Tomescu cu 2 etaje, ridicata la 1871, apoi Casa Manu (ridicata la 1843 in stilul neo-clasi francez) si si Casa Cleopatra Trubetskoi, locul unde a concertat Franz Liszt in vizita sa la Bucuresti intre 19 decembrie 1846 si 4 ianuarie 1847.



Pe partea stanga a Caii Victoriei, de la intersectia strazii Mihai Moxa pana la cea cu strada Ghe. Manu mai este doar un edificiu important: Casa Vernescu, mereu aflata dupa 1990 in dispute imobiliare si urbanistice. Urbanistice pentru ca acest edificiu, asezat nu cu intrarea la strada ci perpendicular pe ea, a fost ridicat la limita stazii, astfel incat trotuarul de la Calea Victoriei aproape ca nu exista. Construita cam pe la 1820 tot an stilul eclectic frantuzesc, Casa Vernescu a aprtinut logofatului Filip Lens. Dupa moartea lui Lens, casa este cumparata de Ministerul de Razboi. In 1886 insa, prin nu se stie ce tranzactie cu statul casa devine proprietatea politicianului liberal-moderat Gheorghe Vernescu, senator, deputat si ministru de interne.



Vernescu ii solicita arhitectului Ion Mincu sa restaureze cladirea, operatiune efectuata intre 1887-1889. Dupa terminarea lucrarilor, casa a capatat o alta infasisare, mai somptuasa. Dupa moartea lui Vernescu, casa a reintrat in circuitul protocolului de stat, fiind sediu al Ministerului Industriei si Comertului, apoi al Ministerului Economiei Nationale si sediu al Uniunii Scriitorilor. Actualmente gazduieste un cazinou, dupa o renovare sumara realizata in 1994.



Pe partea stanga gasim poate ceam mai frumoasa constructie de la Piata Palatului Regal pana la Piata Vitcoriei: Palatul Cantacuzino, construit in primii ani ai secolului XX de arhitectul I. Berindey, intr-un stil ce imbina academismul francez cu amintiri ale rococo-ului si accente decorative de Art Nouveau.



Palatul a apartinut lui Gr. Cantacuzino "Nababul", om politic conservator, unul dintre cei mai bogati romani de la inceputul secolului XX. Interiorul este decorat cu picturi monumentale realizate de G.D. Mirea, Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont, precum si sculpturi realizate de Fr. Storck si Em. W. Becker. Palatul era recunoscut in Bucurestiul de altadata prin marile baluri pe care Mihail G. Cantacuzino impreuna cu Maruca Rosetti le organizau aici. Seratele si auditiile muzicale, la care George Enescu era un obisnuit, erau binecunoscute si se bucurau de prezenta numelor sonore din aristocratia romana si straina.



In anul 1956, Palatul Cantacuzino a devernit Muzeul Memorial "George Enescu" dedicat marelui compozitor roman. Muzeul expune documente si obiecte personale ale muzicianului. Aici se afla, alaturi de vioara pe care Enescu a primit-o cadou la varsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome si medalii ce i-au fost conferite, printre care si cea a Legiunii Franceze de Onoare. In decembrie 1939, Maruca Cantacuzino, fosta sotie a fiului mai mare al Nababului, se casatoreste cu George Enescu.



Ne indreptam repede spre punctul terminus, Piata Victoriei care, pe vremuri era una dintre poartile de intrare in Bucuresti.



Aici inchei periplul meu pe Calea Victoriei cu certitudinea ca am prezentat doar o mica parte din sutele de simboluri ale celei mai cunosctute artere bucurestene, dar, cu siguranta, cateva importante. Poate voi continua plimbarile si pe alte artere ale capitalei, poate ca deja este prea mult si merit o mica pauza in care sa imi reasez gandurile si, poate, prioritatile.
Multumesc tuturor celor care m-au incurajat si, mai ales, celor care au inteles ca acest gen de fotografie ne poate ajuta sa cunoastem mai bine locurile in care traim sau umblam, caci, fara sa jignesc pe nimeni, suntem, prin esenta, o specie migratoare!
Pe curand!

Bibliografie selectiva:
Dan Berindei – Orasul Bucuresti, resedinta a Tarii Romanesti, Bucuresti 1963
Victor Bilciurescu Bucuresti si bucuresteni de ieri si de azi, Bucuresti, 1945
Ghe Crutzescu – Podul Mogosoaiei – pvestea unei strazi, Bucuresti 1986
Constantin Olariu – Bucurestiu modern-Radiografia unei prabusiri, Bucuresti 2006
· Date: 24, April, 2012 · Views: 33669 ·
Additional Info
Keywords: Bucuresti Calea Victoriei Podul Mogosoaiei
Print View


Author
Thread   Post A Reply  
rudi
24, April, 2012
Click here to see this users profile Click here to Send this user a Private Message Visit rudi's homepage! Find more posts by this user Visit this user's gallery
O odihna binemeritata dupa truda depusa. Multumiri!
  Report Post
dannyb
24, April, 2012
Click here to see this users profile Click here to Send this user a Private Message Find more posts by this user Visit this user's gallery
o plimbare faina cu un "ghid" bine documentat, multumiri !
  Report Post
Dumitru Drinovan
24, April, 2012
Click here to see this users profile Click here to Send this user a Private Message Find more posts by this user Visit this user's gallery
Ioane, ma bucur ca ai facut prezentarile astea si-ti multumesc inca odata.
Ca niste seriale de televiziune adevarata (nu diletantismul imbecil ce se perinda in ziua de azi pe micile ecrane romanesti), cu tempo si mister, serialele tale fotografice au fost o incantare.
Bravo.
  Report Post
Dan Radu
26, April, 2012
Click here to see this users profile Click here to Send this user a Private Message Find more posts by this user Visit this user's gallery
Multumesc tuturor!
  Report Post

Powered by: PhotoPost PHP vB3 Enhanced
Copyright 2006 All Enthusiast, Inc.


All times are GMT +2. The time now is 12:46.


Powered by vBulletin® Version 3.7.4
Copyright ©2000 - 2019, Jelsoft Enterprises Ltd.