Galeria Foto  


View Full Version : Școală de fotografie subterană


tano
30-03-2004, 08:12
Școală de fotografie subterană
Gârda, jud Alba

Asociația Speologică Sfinx Gârda în colaborare cu Societatea Națională de Speologie, organizează în perioada 14 - 18 aprilie 2004, o școală de fotografie pentru nivel mediu și începatori, deschisă tuturor celor interesați de fotografia în peșteră.

Lectori:
Profesor Dr. Iosif Viehmann si Dr. Christian Ciubotarescu
Lectorii cursului sunt personalitați în arta fotografică europeană și națională, prof. dr. Iosif Viehmann este membru AAF, FIAP (Berna), având în palmares o bogată colecție de premii obținute în țară și străinatate.
Dr. Cristian Ciubotarescu este multiplu laureat al unor concursuri de artă fotografică cu tematică speologică

Monitor: Attila Varodi

Loc de desfășurare: Comuna Gârda, județul Alba

Perioada: 14.04.2003 - 18.04.2003

Program:
- 14.04 - sosirea participanților
- 15.04 - inițiere în arta fotografică, fotografie clasică
- 16.04 - tehnici digitale
- 17.04 - ateliere de fotografie în subtern
- 18.04 - închiderea cursurilor
- Aplicații practice în peșterile: Poarta lui Ionele, Ghețarul Scărișoara (zona turistică)
- Vizite și aplicații foto în peșterile din regiune în masura permisă de programul școlii.

Inscrierile se fac prin e-mail la snsro@intech.ro
Vă rugăm precizați:
- numele și prenumele
- adresa de domiciliu
- adresa de corespondență (inclusiv e-mail, tel, fax)
- organizația din care faceți parte (dacă este cazul)

Taxa de participare: 300000 lei.
Prin contribuția SNS, membrii acesteia înscriși până la data de 01.02.2004 beneficiază de gratuitate.

Cazarea se face la sediul AS Sfinx. (taxa de participare include cazarea și accesul la bucatarie)

Echipament:
- sac de dormit și izolir
- echipament speologic minimal (șalopetă, cască, bocanci sau cizme, surse de iluminat)
- aparat de fotografiat, blitz, trepied, declanșator – echipamente recomandate. În cazul în care nu aveți aceste instrumente, puteți beneficia de echipamentul colectiv pus la dispoziție de organizatori, cu mențiunea că va trebui să-l împărțiți cu ceilalți cursanți aflați în aceiași situație. Pentru a putea fi utilizat în peșteră un aparat fotografic trebuie să permită menținerea deschisă a diafragmei pe timp nelimitat (poziție de expunere B).

Comuna Gârda este situată pe Valea Arieșului, la 30 km de Câmpeni (înspre Oradea). Accesul se realizează cu autobusul dinspre Cluj, Turda, Alba-Iulia, Oradea.

Asociația Speologică Sfinx Gârda
Tel. 0744-799248
http://www.snsro.ro/actiune.php?id=foto2004
snsro@intech.ro

preluare : http://www.hoinari.ro